În curând începe Postul Mare, perioada de șapte săptămâni prin care ne pregătim pentru Sărbătoarea Paștilor. Redăm mai jos extrase dintr-un articol scris de un preot român din Săliște, pe nume Ioan Popa, în anul 1912 (!!!) și publicat în paginile „Revistei teologice” din Sibiu (nr. 3/1912, „Cum să postim?“). Deși au trecut peste 100 de ani de la scrierea acestor rânduri, ele rămân actuale.

O parte dintre credincioși, pe lângă tot mâncatul mult, se plâng că „se simt leșinați“, nefiind mâncările destul de sățioase. Pe alții îi auzi plângându-se, după câteva zile de post, că „nu știu ce să mai mănânce de post”, „ce să mai pregătească”. Pe o parte însemnată o auzi tânguindu-se că „nu mai poate ține postul”, că „cum vor trece săptămânile ce mai sunt de postit” până să vină ziua îngăduitoare, ziua cea milostivă, ziua mâncării de dulce, Paștile, fără să se gândească că atât postul, cât și ziua cea mare a Paștilor au cu totul altă chemare pentru om. […]

Să ținem postul de bucate, să-l ținem pe acesta cum se cade, dar să-l însoțim de un număr bogat de mătănii, de rugăciuni, în care să ne înălțăm cu mintea, cu voia și cu inima noastră către cel Atotputernic; atunci vom fi creștini adevărați, buni și drepți.

Felul cum ținem noi postul este însă o amăgire de sine, o credință deșartă, o pricepere întunecată. […]

Noi postim, ne înfrânăm de la anumite mâncăruri, pe Dumnezeu însă nu-L iubim, nu-L cinstim după cuviință; noi postim, la biserică însă nu mergem, măcar de câte ori am putea. Și apoi și când mergem, nu ascultăm cu evlavie, nu ne rugăm cu cuviință, nu urmărim din toată mintea, inima și voia noastră desfășurarea slujbei dumnezeiești. […]

Noi postim, dar uităm datorințele față de biserică și școală, față de diferite societăți (instituții) menite să ne lumineze mintea, să ne cultive și nobileze sufletul…

Postim, dar lăsăm la o parte datoriile noastre față de neam, limbă și lege.

Postim, dar față de familie, față de cei ce ne stau mai aproape, față de părinți, frați, surori și rudenii, nu ne purtăm întotdeauna cu iubirea, cinstea și dreptatea poruncite de legea creștină.

Prea adeseori ne batjocorim, ne hulim, ne vorbim de rău, ne pizmuim, ne mințim, ne înșelăm […]

Nu ajutăm pe văduve și orfani. Ajunși în vreo greșeală unul față de altul nu ne iertăm…