Duminică, 28. oct., corul „Lumină lină” al Catedralei episcopale din Zalău a dat răspunsurile la Sf. Liturghie de la Biserica Sf. Antonie. Corul a fost însoțit de părintele Ioan Ghiurca, ctitorul catedralei din Zalău, care a conslujit cu părinții Ioan Moga și Viorel Ghera. La final corul a susținut un mini-concert de cântări religioase. A urmat o agapă frățească oferită de Parohia Sf. Antonie în cinstea oaspeților.
Prezența corului la Viena face parte dintr-un turneu internaţional de promovare a anului Centenar 2018: „Periplu cultural-spiritual armonie şi diversitate culturală”. Organizatorii evenimentului au fost: Asociaţia Trompetiştilor din România, Asociaţia „Humanitas”din Zalău şi Centrul de zi pentru vârstnici nr. 1 Cluj-Napoca.