Duminică, 9 decembrie 2018, Parohia Sf. Antonie din Viena a primit vizita Înaltpreasfinţitului Serafim, care a slujit Sfânta Liturghie alături de părinţii Vasile Iorgulescu (Strassbourg), Ioan Moga (paroh) şi Viorel Ghera. Răspunsurile liturgice au fost date de corala ACOR a Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Strasbourg.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţia Sa a premiat cei 26 de elevi care au participat în perioada mai-decembrie 2018 la cursul de istorie a românilor, desfăşurat la Parohia Sf. Antonie cu prilejul Centenarului Marii Uniri. De asemenea, au fost înmânate diplome de merit celor 8 doamne care în acest răstimp au susţinut proiectulul, mijlocind copiilor cunoaşterea momentelor şi personalităţilor importante din istoria poporului român.
După agapa frăţească pregătită de credincioşi pentru oaspeţii din Strasbourg, Mitropolitul Serafim a sfinţit noua Bibliotecă şi Şcoală Parohială, care stă sub ocrotirea „Sf. Maxim Mărturisitorul”. Lucrările de renovare s-au desfăşurat între anii 2017-2018, noul spaţiu fiind dedicat diferitelor activităţi educaţionale şi culturale desfăşurate de Parohie. La slujba de sfinţire au fost prezenţi o parte din membrii Consiliului Parohial şi alţi ostenitori.