Atelier de podoabe şi felicitări pentru Crăciun – proiect caritabil

În zilele de 13 decembrie, între orele 17.00 – 21 :00 şi în 14 decembrie, între orele 11.00 – 20:00 a avut loc atelierul de confecţionat felicitări şi podoabe pentru Crăciun.

Atelierele, care au loc sub formă de şezătoare la care pot participa atât cei mici cât şi tineri, părinţi sau bunici au fost iniţiate de preoteasa Patricia Moga încă din primul an al înfiinţării  Parohiei « Sfântul Antonie cel Mare ». Ele au avut de la început ca obiective coagularea comunităţii şi strângerea de fonduri pentru renovări, restaurări, pictură şi actiuni caritabile.

Atelierul de anul acesta a fost ţinut de doamnele Dana Oreleţchi, Claudia Şuta şi Nicoleta Lezic ajutate de doamna Ana Plaidl. Participanţii, mici şi mari au realizat diferite obiecte decorative care au fost prezentate duminică, după Sfânta Liturghie celor prezenţi. Acestea au fost achiziţionate aproape în întregime cu mare bucurie de către doritori, iar suma strânsă a fost donată în scop caritabil.