pr. Ioan Moga

Dragii mei enoriași, Hristos a înviat!

Am fost întrebat de ce eu nu fac live stream cu Liturghiile săvârșite la Biserica noastră.

Doresc să clarific un lucru de la bun început: nu sunt un dușman al comunicării și al lumii digitale, dar țin la un discernământ teologic atunci când religiosul (mai ales liturgicul) se întâlnește cu digitalul. Dacă Sfânta Liturghie nu este doar atmosferă de pace și liniștire interioară, alinare emoțională, terapie prin cântec și cuvânt ș.a.m.d., ci și intrare în și pregustare a Împărăției prin primirea Trupului și a Sângelui lui Iisus Hristos cel Înviat, „Jertfa cea fără de sânge“, concelebrare cu sfinții îngeri, atunci orice scoatere a Liturghiei din contextul realist-mistic trebuie să țină cont de niște principii.

Digitalul este neutral, se spune. Însă Liturghia nu este neutrală, ea ține de o Revelație, trăită și transmisă de o Tradiție. De aceea la întâlnirea dintre digital și Liturghie, digitalul nu va avea obiecții (decât de calitate a sunetului, a imaginii, a transmisiei de internet), însă Liturghia – personificată prin cei ce o săvârșesc, aici pe pământ, clerici și mireni – ar trebui să ridice niște obiecții. Care ar fi acelea?

Paranteză: să facem un exercițiu de imaginație. Câteva familii vor să își boteze pruncii. Preotul le spune că, dată fiind criza Covid, nu se pot face slujbe decât cu maxim 5 persoane (cazul Austriei). De aceea le propune să facă o transmisie live, botezând unul din copii (cu participarea nașului și a unui părinte, la care se adaugă cântărețul). Ceilalți să urmărească transmisia live a Botezului și harul se va transmite și la ceilalți copii. Vor fi botezați „live”. Cum vor reacționa părinții? Vor refuza. Nimeni nu își imaginează așa ceva, nimeni nu ar vrea să își „boteze” copilul virtual, prin transmisie „live”. Atunci de ce facem Liturghii „live”? Ce ne aduc ele? Dar, mai ales, ce nu ne pot aduce aceste transmisii?

Liturghia este o Sfântă Taină. Ea are în vedere transformarea omului, ca unitate de trup și suflet cugetător, prin participarea la drumul euharistic, care culminează cu Sfânta Împărtășanie. O Liturghie consumată ca transmisie live nu își poate atinge acest scop nici măcar la un nivel incipient. Ea rămâne o taină pusă în vitrină, vezi ambalajul, nu ai parte de conținut. Cei din interiorul vitrinei au parte la taină, ceilalți o privesc și fac legătura cu niște amintiri din sufletul lor. Acest lucru îl numesc ei alinare. Da, este o alinare, dar nu este o participare. Privirea Tainei, fără participare și asumare fizică și spirituală deopotrivă, poate fi ea numită „participare”? Nu cred. Dacă ați avea de ales, de pildă aflându-vă pe patul de spital, între a viziona live Sfânta Liturghie pe smartphone și a primi Sfânta Împărtășanie de la preot, ce ați alege? Cu siguranță, Sfinta Împărtășanie.

Oamenilor ar trebui să li se explice acest lucru. Sfânta Liturghie transmisă live poate fi o alinare în singurătate, poate fi astâmpărarea unui dor religios, dar nu este o participare reală transfiguratoare. A te uita la Sfânta Liturghie la televizor sau pe smartphone nu va putea îndeplini niciodată condițiile prin care o slujbă nu este o simplă rugăciune cântată, ci Euharistie. Aceste condiții le găsim în Noul Testament. De pildă: „Căci de câte ori veți mânca această pâine sau veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni.“ (1 Cor 11, 26)

Criza cu care ne confruntăm în aceste luni de imposibilitate de a participa la Sfinta Liturghie constă tocmai în dispariția aspectului misionar („vestiți“), transformator, eshatologic al Euharistiei dintre oameni. Puțini mănâncă „această pâine și beau acest pahar…“ Desigur, Liturghia nu a pierit. Acest aspect rămâne prezent, cu ușile închise, pentru câțiva oameni; cei care sunt în Biserici. Dar Taina Sfintei Liturghii, care a dus la crearea unei adevărate culturi și evlavii creștine și a unor epoci întregi de arhitectură eclezială, constă în faptul că se pretinde adunarea la un loc, „în același loc“ („epi to auto” FA 2,1), în chip văzut și împărtășirea dintr-o pâine și dintr-un potir și adeverirea unei comuniuni cerești printr-o legătură trupească și spirituală. Ignorarea acestor condiții poate satisface doar o nevoie emoțională de moment. Cu ce preț însă?

Riscul major al digitalizării excesive a vieții liturgice a Bisericii este inducerea (involuntară a) ideii că vizionarea unui ritual liturgic poate deveni o soluție de succes în locul participării reale. Ne e greu să răbdăm privarea de Sfânta Liturghie, ne e greu să avem răbdare până când Dumnezeu ne va îngădui să fim din nou „în același loc“? Da, poate fi greu. Însă, trebuie știut că a asculta sau a a viziona o Sfânta Liturghie (sau mai multe, în paralel, cum fac mulți, din curiozitatea de a vedea cum „se face” în diferite locuri) nu e egal cu a te afla Acolo.

Nu condamn pe acei preoți care merg pe soluția live-urilor. Însă cred că mergem cu pași repezi spre o implozie a mentalului liturgic. Nu știm cu adevărat ce va ieși de aici. Ne vom obișnui cu acestă „ofertă“. Și după ce va trece criza, live-urile vor deveni o alternativă bună pentru cei care vor dori duminica să „fie și la Liturghie“, dar să petreacă și dimineața acasă. Credincioșii reali, participanți cu trup și suflet, la Taină, vor fi concurați de followeri. Parohiile clasice vor fi concurate de comunitățile virtuale. Deja preoții țin predici în fața camerei, pentru un personaj anomim-colectiv, fără chip și nume; unii își pun camerele pe Sfânta Masă. Disciplina arcană, sau măcar bunul simț al discreției liturgice, lipsesc cu desăvârșire. Presiunea actului vizual este mare, va fi din ce în ce mai mare. Preoții vor fi împinși să satisfacă cerințele mediului virtual, actul liturgic digitalizat devenind program parohial: să se vadă bine, să nu se plictisească omul doar cu un cadru fix, etc.  Încă nu vorbim de Împărtășanie virtuală, de potir digital, însă deja avem discursuri omiletice despre „cupole digitale”, despre „biserici digitale” sau despre „comunități ortodoxe virtuale”. Se va găsi cineva, la un anumit moment dat, să ne spună că, de fapt, Împărtășania este un simbol, și că important este, până la urmă, dacă îl primești pe Hristos în suflet, nu „în gură“. Virtualizarea și alegorizarea actului liturgic duce în final la o deztrupare, la o spiritualizare fără trup (de aceea, fără Cruce și fără Înviere), de tip asiatic. Acum încă funcționează dorul după Împărtășanie, dar dacă Bisericile vor rămâne închise încă luni de zile, această stare de excepție se va croniciza.

Soluții?

În primul rând să problematizăm acest lucru. Să sensibilizăm oamenii asupra diferenței între participarea reală și vizionare. Să ținem treaz dorul după „real”.

În al doilea rând, mai mult discernământ.

Transmisia celor șapte laude (de pildă o Vecernie, o Utrenie, o Pavecerniță), sau a unui Acatist nu mi se pare la fel de riscantă ca transmisiile live – de altfel cu duiumul – ale Liturghiei…

Filmarea citirii Evangheliei și a predicii din cadrul Sfintei Liturghii (dacă preotul are ce spune) poate fi o necesitate. Transmiterea Sfintei Liturghii în întregul ei, un risc. Faptul că cei mai mulți nu văd diferența, acesta nu e un motiv ca teologia liturgică să îngenuncheze în fața lumii. De ce nu apelăm la distincția, prezentă în structura Liturghiei, dintre Liturghia catehumenilor și cea a credincioșilor? Tot ce e de la Heruvic încolo este „tainic“ (fără a fi magic), nu poate fi pus într-o vitrină. Cere pe om în întregul lui, nu doar ochii săi. Sigur, soluția pare radicală. Ea ne poate ajuta să medităm mai profund asupra a aceea ar trebui SĂ FACĂ Liturghia cu noi, și în același timp despre ce am ajuns noi SĂ FACEM cu Liturghia.

Să nu uităm, că în Liturghie, noi închipuim, adică dăm chip, în mod tainic, unei realități cerești. Dacă gândim acest lucru consecvent, nu pot exista decât două soluții: ori protestantizăm actul liturgic și atunci cei care stau acasă, cu transmisia live în față, pun și ei pe masă o pâine și un pahar de vin cu apă, și cred că Duhul se va pogorî și acolo și va preface darurile (cum propunea un teolog occidental de curând), ORI rămânem fideli principiului „epi to auto”, toți în același loc, și așteptăm șansa unei noi participări la Sfânta Liturghie…