Din fericire, prejudecăţile potrivit cărora lumea credinţei şi lumea culturii ar fi greu de conciliat, țin de domeniul trecutului. Nu doar o bogată tradiție de sinteză cultural-creştină stă ca argument pentru legătura strânsă dintre ele, ci şi învăţătura Sfinţilor Părinţi. Încă de la începuturile creştinismului, primii teologi şi apologeţi creștini au înţeles că în literatură, filozofie,  artă şi cultură în general trebuie recunoscuţi „sâmburii de adevăr” şi de lumină care trimit spre întâlnirea cu Hristos.
Încă de la începutul activităţii pastorale de la Sf. Antonie (2014), am organizat seri de dialog pe teme de cultură, teme teologice, prezentări de carte sau conferinţe.
De multe ori au păşit astfel pragul Bisericii oameni care nu văzuseră până atunci în credinţă și în Biserică decât un antipod al culturii. Pentru unii dintre ei, cultura a devenit poarta spre credinţă.
Astfel, s-a adeverit cuvântul Părintelui Teofil că „un om cult cu adevărat are cuviinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a-I sluji lui Dumnezeu…” Dincolo de acest aspect, însuşi dialogul purtat în sfera Bisericii pe teme privind sensurile existenţei şi Tainele teologiei devine un act de cultură.

Deutsche Version in Arbeit