Deja de nouă ani, parohia oferă activități catehetice, educative, culturale și recreative, la care participă consecvent zeci de copii. Copii, care acum nouă ani luau parte la primele ateliere de literatura română, au ajuns să ajute, ca proaspăt studenți, la noile activități în curs de desfășurare.
Atelierele sunt susținute de profesioniști în diferite domenii, secondați de câte un asistent mai tânăr, studenți sau absolvenți de facultate, membri activi ai parohiei. Cu nemăsurată dăruire, de fiecare dată, copiilor li se oferă și o gustare copioasă, servită de doamne care pregătesc totul proaspăt, în bucătăria parohială. La sfârșitul zilei, copiii participă la Vecernie, citind și cântând la strană.
Pentru anul 2022/2023 sunt înscriși peste 80 de copii între 6 și 16 ani.
Până în luna iunie 2023, copiii se vor putea bucura săptămânal de ateliere de limba și literatura română, de istorie a României, de muzică, de sport, de manualitate și creativitate, de limba engleză, de limba franceză, de balet, de teatru, cât și de un modul special de „cateheza altfel“ cu părintele Ioan.
Coordonatoarea Școlii Parohiale este preoteasa Patricia Moga.
Mai jos vă prezentăm câteva impresii fotografice de la Școala Parohială 2022-2023. Foto copyright Parohia Sf. Antonie Viena
–––––––––––-
Seit neun Jahren bietet die Gemeinde katechetische, pädagogische, kulturelle und Freizeitaktivitäten an, an denen immer wieder Dutzende von Kindern teilnehmen. Kinder, die vor neun Jahren an den ersten rumänischen Literaturworkshops teilgenommen haben, helfen jetzt in der Organisation der laufenden Aktivitäten mit.
Die Workshops werden von Fachleuten aus verschiedenen Bereichen geleitet, die jeweils von jüngeren Assistentinnen und Assistenten (Studenten oder Hochschulabsolventen) unterstützt werden. Jedes Mal wird den Kindern ein herzhafter Snack angeboten, der von Frauen serviert wird, die alles frisch in der Pfarrküche zubereiten.
Allein in diesem Jahr (2022/2023) sind mehr als 80 Kinder im Alter zwischen 6 und 16 Jahren eingeschrieben.
Bis Ende Juni 2023 können die Kinder wöchentliche Workshops in rumänischer Sprache und Literatur, rumänischer Geschichte, Musik, Sport, Basteln und Kreativität, Englisch, Französisch, Ballett, Theater sowie eine spezielle „Katechese der anderen Art” mit V. Ioan besuchen.
Die Koordinatorin der Gemeindeschule ist Frau Patricia Moga.
Nachfolgend präsentieren wir einige fotografische Momentaufnahmen von der Pfarrschule 2022-2023. Foto copywright Rumänisch-Orthodoxe Pfarre St. Antonius Wien.
Emisiuni Radio Trinitas cu doamna preoteasă Patricia Moga despre Școala Parohială a Parohiei Sf. Antonie din Viena
28.01.2023: Nouă ani de Școală Parohială la Parohia Sf. Antonie din Viena
Sâmbătă, 28 ianuarie, la Școala Parohială a Parohiei Sf. Antonie din Viena s-au sărbătorit 9 ani de la primele cursuri și ateliere educaționale inițiate în cadrul comunității. Deja la două luni după întemeierea parohiei au început, în februarie 2014, primele întâlniri sub egida Școlii Parohiale: atelierul „Țara minunilor literare“ și cel de creativitate. De atunci până acum la Școala Parohială au avut loc nenumărate proiecte care au însuflețit sute de copii români din Viena.
Înaltpreasfințitul Serafim s-a aflat în mijlocul copiilor și pedagogilor la acest moment aniversar. S-a vizionat împreună un film cu retrospectiva fotografică a celor 9 ani de activități din domeniul cultural-educativ al Școlii Parohiale (filmul a fost realizat de dl. Dragos P.). Ulterior, Înaltpreasfinția Sa a vizitat cursurile paralele de istorie (pedagog: Cristina I.), gramatica limbii române (pedagog: Dana O.), literatură (pedagog: Iulia O.) și șah (Dragoș P.), a stat de poveste cu cei mici și mari și a binecuvântat masa. Un moment deosebit l-a constituit ora de cateheză dialogică susținută de Înaltpreasfinția Sa în fața celor 2 grupe reunite. Printre altele, Mitropolitul Serafim le-a pus la suflet copiilor cuvântul părintelui Rafael Noica: „Ortodoxia este firea omului“.
La finalul orelor, o parte din copii au participat activ la Vecernia săvârșită de Mitropolitul Serafim în Paraclisul Bisericii.
Școala Parohială este inițiată și coordonată de preoteasa Patricia Moga.
21.01.2023: În căutarea comorilor religioase ale Imperiului Habsburgic / Kinder der Pfarrschule besuchen die Wiener Schatzkammer
În data de 21 ianuare Școala Parohială a Parohiei Sf. Antonie și-a reluat activitățile în anul 2023 printr-o excursie de studiu la Schatzkammer Wien (Tezaurul imperial). Muzeu adăpostește nu doar coroana Sfântului Imperiu Roman al Națiunii Germane (sec. X) sau coroana imperială austriacă, ci și o mulțime de comori religioase: insignele Sfântului Imperiu Roman (printre care Sfânta Lance), nenumărate vase cu Sfinte Moaște, ștergarul Veronicăi (considerat mult timp piesa cea mai valoroasă din tezaurul ecleziastic vienez), o bucată mare din Sfânta Cruce, piese liturgice, cruci ceremoniale, broderii cu tematică biblică etc.
Cei 30 de copii și 6 însoțitori au fost ghidați de pr. Ioan care a explicat în mod exhaustiv simbolistica religioasă a obiectelor și valoarea lor spirituală, istorică și liturgică. Copiii s-au lăsat antrenați în dialog și au descoperit astfel lucruri deosebite, relevante pentru credința și cultura lor religioasă. Pr. Ioan a dezvoltat la final și tema: „Care sunt comorile noastre?“, pornind de la cuvintele Mântuitorului „Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră“ (Luca 12, 34), îndemnându-i pe participanți să cultive în viața lor comori spirituale, nu materiale.
La final, după o plimbare plăcută prin centrul orașului, excursioniștii au poposit în Sala Parohială unde, la o agapă gustoasă, au schimbat impresii.
17.12.2022. A 12-a săptămână: Colinde, Podoabe, Bucurie / 12. WOCHE: Vorweihnachtliches Beisammensein
În ultima zi a Școlii Parohiale din anul 2022, copiii au împodobit bradul falnic cu podoabe naturale din pai (ca semn peste timp al ieslei de la Betlehem), au cântat colinde, au citit poezii scrise de mari autori români, dedicate Crăciunului (fiecare dintre ei a primit în dar un exemplar din Cartea „Crăciunul poeților“) și au stat de poveste la un ceai de fructe cu scorțișoară și au gustat din prăjiturile de post pregătite cu multă dragoste.
Se încheie astfel un ciclu de trei luni (sept. – dec. 2022) de efort pedagogic, în urma căruia copiii au făcut câțiva pași semnificativi în învățarea limbii și literaturii române, în cunoașterea istoriei, în exprimarea artistică și muzicală, în aprofundarea catehetică a credinței. În plus, comuniunea dintre ei aduce noi raze de lumină în parohia noastră.
03.12.2022: A 11-a săptămână (Al doilea atelier de podoabe de Crăciun) / 11. Woche (Die zweite Adventswerkstatt)
Sâmbătă, 3 decembrie, copiii și tinerii școlii parohiale (6-16 ani) au continuat confecționarea podoabelor pentru tradiționalul „Bazar de Crăciun“ al parohiei noastre, ce a avut loc a doua zi, duminică, 4 decembrie.
S-au realizat sute de articole – din materiale naturale – sub îndrumarea doamnelor Nicoleta L., Claudia Ș., Dana O. și Ana P., ajutate de Daniela T., Mărioara W., Mirela P., Maria P., iar bazarul a fost un succes total. La dorința comitetului de organizare și a copiilor Școlii Parohiale, suma colectată în urma donațiilor primite pentru achiziționarea acestor podoabe de Crăciun a fost donată pentru pictura murală a Bisericii noastre.
De asemenea, copiii au participat la ora de canto cu dna. Carolina Astanei, care i-a învățat colinde vechi romanești și austriece.
Mulțumim și tuturor celor care au pregătit masa!
26.11.2022: A 10-a săptămână (Atelier de podoabe de Crăciun) / 10. Woche (Adventswerkstatt)
Sâmbătă, 26 noiembrie, s-a desfășurat prima parte a atelierului de creație, din cadrul școlii parohiale.
Copiii au fost introduși în atmosfera pregătirilor pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, li s-a povestit despre șezătorile de altădată, au ascultat și cântat colinde și au realizat cu mâinile lor un prim set de obiecte-podoabe.
Toate lucrurile confecționate de copii vor fi date spre achiziționare, duminica, 4 decembrie. Suma care se va strânge în urma cumparării obiectelor realizate de copii și adulți va fi donată pentru pictarea Bisericii noastre.
Multumim doamnelor Claudia Ș., Dana O., Nicoleta L., Ana P., Daniela T., Mirela P. și Mărioara W. care au pregătit cu dăruire toate materialele și modelele pentru desfășurarea celor două ateliere.
Mulțumim de asemenea și familiior Bumbuluț și Struța, care au organizat masa pentru toți cei prezenți!
În timpul școlii parohiale am fost vizitați și colindați de un grup de copii de la parohia romano-catolică vecină, însoțiți de pr. Martin și de alți enoriași. Am cântat și noi colinde românești și am schimbat daruri pregătite de copii.
19.11.2022: A 9-a săptămână (Cateheză, Karate, Cor) / 9. Woche (Religionsunterricht, Karate Und Chor – eine ungewöhnliche Mischung)
Sambătă, 19 noiembrie au avut loc pentru cei peste 55 de copii prezenți, două ateliere de „cateheza altfel“, susținute de părintele Ioan și două ateliere de karate cu Sensei Nobuiuki Nukina, de 3 ori campion național al Japoniei și care de mulți ani lucrează și cu copii români, învățându-i ce înseamnă mentalitatea de învingător.
Copiii s-au bucurat și de o primă masă de post împreună și au discutat despre cum se mai poate posti în afară de postul alimentar.
Tot sâmbătă, copiii au aprins prima lumânare din cele 6 din „Adventkranz”-ul ortodox. Odată cu începerea postului, a început și cea a așteptării Crăciunului, adică a venirii (lat. adventus) lui Iisus Hristos pe pământ. În loc de 4 lumânări noi avem 6, reprezentând cele 6 săptămâni de pregătire până în duminica Nașterii Domnului Iisus Hristos.
La finalul zilei a avut loc și prima repetiție de colinde din anul acesta.
În mijlocul nostru am avut-o ca oaspete și pe doamana Irina Chiriac de la Radio Trinitas.
Mulțumim tuturor părinților, familiilor sau doamnelor care s-au implicat și se implică permanent, cu toată dăruirea, în activitățile Școlii Parohiale!
12.11.2022: A 8-a săptămână (Ateliere de teatru, limba română și istorie – 53 de copii participanți) / 8. Woche
În cadrul săptămânii a 8-a a Școlii Parohiale au avut loc trei cursuri paralele (două din ele oferite dublu, pentru categorii de vârste diferite):
- limba română (gramatică) și noțiuni de istorie etnografică (dna D. Orelețchi) pentru grupa 7-9 ani și grupa 10-16 ani
- istoria României (Războiul de independență și domnia lui Carol 1), cu dna C. Ivanovici: pentru grupa 7-9 ani și grupa 10-16 ani
- teatru narativ, cu figurine și teatru de umbre (dna preoteasa P. Moga), pt. copii de 6 ani
–––––––––
Im Rahmen der 8. Woche unserer Pfarrschule, mussten wir, aufgrund der großen Zahl der TeinehmerInnen (insg. 53), drei paralelle Workshops machen, wobei zwei Workshops für unterschiedliche Altersgruppen (methodisch und inhaltlich unterschiedlich, thematisch aber gleich) doppelt angeboten werden:
- Rumänisch-Unterricht (mit Elementen von rumän. Kulturgeschichte und Ethnographie), für die Altersgruppe 7-9 und 10-16;
- Geschichte Rumäniens: für die Altersgruppe 7-9 und 10-16;
- Erzähltheater und Schatten-Theater; für die 6-jährigen Kinder.
Das Miteinander beim hausgemachten warmen Essen und bei der Jause ist ein echtes Community-Erlebnis!
05.11.2022: A 7-a săptămână, 45 de copii participanți / 7. Woche, 45 Teilnehmerinnen
29.10.2022: A 6-a săptămână (ore de engleză și de sport) / 6. Woche: Englisch-Unterricht und Sport
22.10.2022: A 5-a săptămână (ore de canto și gramatică) / Fünfte Woche
Aproape 50 de copii și tineri au participat sâmbătă, 22.10 la Școala Parohială.
Orele de canto au fost o experiență senzațională, iar în cadrul orei de gramatică am descoperit culorile toamnei, tradițiile Bucovinei și pronumele de politețe…
15.10.2022: A 4-a săptămână (Proiect inedit de Bibliodramă cu și pentru copii) / Vierte Woche
În cadrul Școlii Parohiale a Parohiei Sf. Antonie din Viena, sub îndumarea părintelui Ioan și a preotesei Patricia, copiii și adoloscenții au făcut sâmbătă, 15 oct., primi pași într-o descoperire atipică a Sfintei Scripturi. Orele de „Cateheză altfel“ au fost centrate pe metoda biblio-dramatică. În pedagogia religioasă (și nu numai), „bibliodrama“ presupune „însușirea și punerea în scenă dramatică a textelor biblice; sunt posibile metode și accente foarte diferite, ceea ce au în comun toate abordările fiind o muncă holistică și experiențială”.
Astfel, cei participanți (grupa de vârstă 10-16 ani) au descoperit un text mai puțin cunoscut din Faptele Apostolilor: capitolul 16 (Sf. Ap. Pavel și Sila în Filipi). Scena propovăduirii pauline în prima cetate europeană (convertirea Lidiei, conflictul cu stăpânii slujnicei-ghicitoare, întemnițarea celor 2 apostoli, cutremurul nocturn, convertirea temnicerului etc.) au putut fi înțelese – urmând foarte fidel textul biblic – prin punere în scenă, prin dialog, prin mișcare și improvizație. Două grupe paralele au lucrat pline de entuziasm la acest proiect bibliodramatic, rezultatele fiind impresionante!
Proiectul va continua cu alte episoade din viața Sf. Ap. Pavel, astfel incât, la un anumit moment dat, să poată fi oferit unui public mai larg.
Grupa cea mică (6-9 ani) a descoperit în cadrul orelor de cateheză sensurile practice ale botezului creștin ortodox. Din mici catehizați, participanții merg în familiile lor ca „mici cateheți“ : prin lucrurile descoperite și înțelese, prin întrebările și răspunsurile aflate, ei pot desluși și celor mari lucruri uitate sau poate niciodată știute. Un ABC viu, practic al credinței.
Paralel cu orele de cateheză altfel, copii și adolescenții au participat și la orele de gramatică a limbii române, alături de dna pedagog Dana Orelețchi.
8.10.2022: A 3-a săptămână (literatură română și istoria României) / Dritte Woche
1.10.2022: A 2-a săptămână (gramatica limbii române și sport) / Zweite Woche
24.09.2022: Saptamana întâi (limba română si sport) / Erste Woche der Pfarrschule
Începutul unui nou an de școală parohială la biserica Sf. Antonie din Viena
Sâmbătă, 24 septembrie, a reînceput „Școala parohială”, în cadrul comunității ortodoxe române „Sf. Antonie cel Mare” din Viena.
În prima zi, au participat activ, timp de 6 ore, două grupe de 43 de elevi, la orele de limba română (Dana O.) și la orele de mișcare (Dragoș P.).
–––––––––––-
Erster tag der „Pfarrschule” in diesem Schuljahr
Am Samstag, 24. September 2022, startete wieder die „Pfarrschule” der Rumänisch-Orthodoxen Gemeinde „St. Antonius der Große” in Wien.
Am ersten Tag nahmen zwei Gruppen von insg. 43 Schülerinnen und Schülern am rumänischen Sprachunterricht (Dana O.) und am Bewegungsunterricht (Dragoș P.) teil.