În data de 29 noiembrie, la cimitirul Ottakring, am prohodit-o alături de familie și de mulți enoriași, pe doamna ANA TOTH, trecută la domnul în data de 15.10., la vârsta de 84 de ani, membră a Consiliului Parohial al Parohiei noastre.
Dânsa a fost unul dintre oamenii cei mai devotați ai parohiei noastre de la începuturile ei în anul 2014: statornică în credință încă din tinerețe, iubitoare de Liturghie și atașată de activitățile social-culturale ale Parohiei, ea ne-a impresionat cu puterea și nădejdea cu care a întâmpinat boala, pe care a dus-o în ultimii 5 ani. Până în ultimele clipe ale vieții, rugăciunile erau pe buzele dânsei, chiar și atunci când restul comunicării devenise dificil.
Miercuri, 8 oct., la Biserica ortodoxă sârbă „Învierea Domnului” (bez. 2) a avut loc slujba de binecuvântare la începutul anului universitar, pentru studenții ortodocși de la diferitele universități din Viena, mai ales pentru studenții ortodocși de bachelor, master și doctorat de la Facultatea de teologie. Slujba a fost săvârșită de pr. prof. Ioan Moga. La final au vorbit: pr. Drago Vujić, care alături de vicarul episcopal pr. Slaviša Božić au fost gazdele de anul acesta al evenimentului; studentul Kosta Radovanovic și pr. prof. Ioan Moga. La final gazdele au invitat cei peste 50 de tineri prezenți la o agapă în Sala parohială.
Am Mittwoch, dem 8. Oktober, fand in der serbisch-orthodoxen Kirche „Auferstehung des Herrn” (1020 Wien) der Gottesdienst zum Beginn des akademischen Jahres für orthodoxe Studierende verschiedener Wiener Universitäten statt, insbesondere für die orthodoxen Bachelor-, Master- und Doktoratsstudierende an der Katholisch-Theologischen Fakultät. Zelebrant war von Prof. Ioan Moga.Der Vesper-Gottesdienst stand im Zeichen des Hl. Johannes des Evangelisten („dem Theologen”), der am 26. Sept. / 9. Okt. (nach dem alten Kalender) gefeiert wird.
Am Ende hielten kurze Ansprachen: Pater Drago Vujić, der zusammen mit dem Bischofsvikar Pater Slaviša Božić die diesjährigen Gastgeber der Feier waren, der Student Kosta Radovanovic und P. Prof. Ioan Moga. Anwesend war auch P. Athanasius Buk vom Ökumenischen Patriarchat.
P. Drago betonte die liturgisch-gemeinschaftliche Erfahrungskomponente des christlichen Zeugnisses heute („Komm und sieh!”), vor allem für die jungen Menschen. Kosta Radovanovic schilderte seinen Weg zum Theologiestudium und betonte die theologisch-spirituelle Vertiefung, aber auch das gute menschliche Miteinander und die neuen Ansichten im interkonfessionellen Kontext, die er im Zuge dieser intensiven Auseinandersetzung mit der Theologie erlebte. Prof. Moga sprach von der Notwendigkeit einer stärkeren biblischen Vertiefung in der täglichen Arbeit des Christen, umdesto mehr der Relgionspädagogik/Theologie-Studierenden, ausgehend vom Wort Jesu: „Wenn ihr in meinem Wort bleibt, so seid ihr wahrhaft meine Jünger” (Joh. 8, 31). Ebenso machte er den Werdegang der serbisch-orthodoxen Kirche im 2. Bez. (von der Straßenbahn-Remise zur Kirche) zum Symbol des spirituellen, aber auch des theologischen Weges des Menschen. Man sollte die anderen wahrnehmen und begegnen nicht nur anhand dessen, was sie jetzt zu sein scheinen, sondern aus der Perspektive der Vervollkommnung, zu der wir alle berufen sind.
Am Ende luden die Gastgeber die über 50 anwesenden Studierende zu einem schönen Agape-Mahl in den Gemeindesaal ein.
Es sind das dritte Jahr in Folge wo zu Beginn des akademischen Jahres auch ein orthodoxer Semestereröffnungsgottesdienst gefeiert wird. Er ist Zeichen der panorthodoxen Verbundenheit und des Zusammenwachsens zwischen den orthodoxen Studierenden unterschiedlicher Provenienz. Die Zahl der orthodoxen Studiereden für das Bachelorstudium orthodoxe Religionspädagogik, aber auch für die Masterstudien (Religionspädagogik und Theologisches Spezialisierung) sowie fürs Doktorat nimmt ständig zu.
Capela (paraclisul) Bisericii Sf. Antonie poartă, cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim, din anul 2024 hramurile: Sf. Cuv. Arsenie (Boca) de la Prislop și Sf. Preot Mărturisitor Dumitru (Stăniloae).
Program de slujbe cu ocazia primului hram, sărbătorit în urma canonizării:
Vineri, 3 oct., ora 18.00 Vecernie
Vineri, 3 oct., ora 18.45 „Dumnezeu strigă în conștiința omului”. Sf. Dumitru (Stăniloae) ne tâlcuiește Filocalia
Sâmbătă, 4 oct., ora 8.30 Acatist, ora 9.00 Sf. Liturghie, urmată de parastase și agapă
De ceva vreme, se vorbește în mediile ecleziale ortodoxe românești, de „Liturghia copiilor”, „Liturghia tinerilor” sau chiar „Liturghia adolescenților”. E vorba de Liturghii cu caracter de eveniment, organizate ocazional sau regulat de către parohii, episcopii sau coruri, dedicate în mod special copiilor sau tinerilor, în cadrul cărora aceștia au un rol mai activ decât de obicei. În multe cazuri, sub „Liturghia copiilor” (uneori, cu adaosul, „pentru copii”) se înțelege o Liturghie în care răspunsurile la strană sunt date de copii, adunați special (în număr mare pentru un astfel de eveniment) sau afiliați parohiei în cauză. Un lucru foarte bun, dar cu titulatură precară. Sintagma „Liturghia copiilor” devine în multe cazuri un fel de terminus technicus, atunci când se afirmă că „se va oficia / s-a oficiat Liturghia copiilor”.
Sintagma și practica „Liturghiei copiilor” vin în spațiul românesc pe filieră romano-catolică, respectiv greco-catolică. Aici, ea e prezentată drept „un aggiornamento original la slujbele bizantine” aprobat pe la începutul anilor 2000 de episcopul Florentin Crihălmeanu (răposat în anul 2021). În acest context, Liturghia copiilor presupune și aspecte noi: ea se desfășoară „în ritm de chitară, tamburine și alte instrumente muzicale de percuție… într-un mod specific vârstei”. Desigur, acest aggiornamento e de sorginte occidentală, unde, atât în tradiția romano-catolică, cât și cea evanghelică, slujbele duminicale speciale pentru copii ocupă, de decenii bune, un loc bine definit în programul parohial.
De aici vine și prima mea nedumerire. În mod tradițional, teologii ortodocși (mai ales din diaspora) au combătut consecvent ideea de „Liturghie a copiilor”, pentru că ea contravine unui principiu străvechi al sinaxei euharistice, dar și al ecleziologiei ortodoxe: Sfânta Liturghie nu se adresează niciodată numai unei categorii de vârste sau de alt fel, ci este, prin definiție, o lucrare obștească care adună întreaga Biserică, ca și icoană în devenire a Împărăției. A dedica Liturghii în mod special copiilor sau tinerilor era văzut de teologii ortodocși drept o abdicare de la acest principiu organic și un simptom al unei profunde crize liturgice, dar și al segregării Tainei centrale a Bisericii – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
27 de copii școlari au participat sâmbătă după amiază la un Curs de prim ajutor, în cadrul Școlii Parohiale Sf. Antonie din Viena, organizată și coordonată de preoteasa Patricia Moga.
Dl. dr. Ion Alexandru Voropanov, medic specialist pediatru pneumolog de la spitalul Marius Nasta din București, cadru universitar al Universității de Medicină „Carol Davila”, dar și formator de prim ajutor cu multă experiență, a oferit copiilor o introducere practică, intensivă și foarte antrenantă în modalitățile de a acorda primul ajutor celor aflați în nevoie. Toți cei prezenți au învățat cu mult interes, dar și efort, elemente esențiale de resuscitare cardio-pulmonară, de exercitare a manevrei Heimlich și de acordare a primului ajutor în caz de traumatisme locale. Au fost abordate, de asemenea, teme esențiale precum: siguranța salvatorului, momentul oportun pentru a apela numărul unic de urgență 112 și informațiile care trebuie transmise, verificarea respirației, precum și poziția laterală de siguranță pentru victima inconștientă care respiră. Au fost discutate și situații particulare, cum ar fi electrocutarea sau căderea de la înălțime. În ceea ce privește elementele de prim-ajutor în caz de înec prin obstrucție cu corp străin, manevra Heimlich se aplică doar ca ultimă opțiune, după ce se încurajează tusea eficientă și, dacă aceasta nu rezolvă obstrucția, după efectuarea celor cinci lovituri interscapulare salvatoare.
Nimeni nu s-a plictisit timp de aproape 3 ore!
Copiii Școlii Parohiale s-au bucurat și de vizita Înaltpreasfințitului Mitropolit Arsenios al Austriei, președintele Conferinței Episcopilor Ortodocși din Austria, care le-a transmis un cuvânt de prețuire și de îndemn creștinesc.
Mulțumim inimosului doctor pediatru pentru acest curs absolut necesar, atât pentru copii, tineri, cât și adulți!
De praznicul Înălțării Sfintei Cruci (14.09), credincioșii se vor putea închina la un fragment din lemnul Sfintei Cruci, păstrat în Biserica noastră de la începuturile ei. De asemenea, ne bucurăm că biserica s-a îmbogățit cu o nouă icoană prăznicar, reprezentând Înălțarea Sfintei Cruci. Icoana a fost pictată, ca toate celelalte icoane de tip prăznicar aflate în biserică, de către dna. Adriana Rotaru.
PROGRAM actual:
13.09, 9.00: Sf. Liturghie, Parastase (începând cu 6.09., la toate Sf. Liturghii de sâmbătă dimineața, cântarea la strană este asigurată de tineri și copii, adică de strana a 2a a bisericii noastre)
18.00: Vecernie
18.45: Cateheză (din învățăturile Sf. Pr. Dumitru Stăniloae, partea a 2a), apoi Spovedanii
14.09, duminică, 08.45: Utrenie; 10.00: Sf. Liturghie.
Pe 7 sept. 2025, duminică după amiază, a avut loc, ca în fiecare an, acțiunea „Friedensweg” („Drumul păcii”), prin care oameni de diferite proveninețe culturale și religioase merg împreună și vizitează diferite locații religioase din sectorul 15, atât pentru a le cunoaște mai bine, cât și pentru a da un mic semn pentru buna conviețuire dintre oamenii de diferite etnii și religii, într-unul din sectoarele vieneze cele mai marcate de fenomenul migrației. Acțiunea are loc în colaborare cu primăria sect. 15 din Viena, actualul primar, dl. Dietmar Baurecht, fiind un vechi susținător al acestui proiect.
În acest an, începutul drumului a fost făcut în Biserica ortodoxă română „Sf. Antonie”. Au luat cuvântul: șeful comisiei pentru cultură din primăria 15 Viena, dl. Alfred Mansfeld, precum și Thomas Fiedler, inițiatorul proiectului. De asemenea, pr. Ioan Moga a vorbit oaspeților despre semnificația păcii din perspectiva tradiției ortodoxe, subliniind importanța sincerității, a bunei voințe și a solidarității, dar și dimensiunea spiritual-lăuntrică a păcii. La acțiune au mai participat, printre alții și pr. Martin Rupprecht de la parohia romano-catolică Hildegard Burjan (vechi și bun prieten al parohiei noastre), și Thomas Hennefeld, superintendent al Comunității reformate din Austria (Evang. Kirche H.B.).
În urma a două colecte de la începutul lunii septembrie, Parohia noastră a făcut Gimnaziului „Stefan cel Mare” din Lipnic (Rep. Moldova) un dar financiar pentru cumpărarea de material didactic absolut necesar, precum și rechizite pentru școlari. Darul a fost înmânat de către și prin bunăvoința dlui Sergiu Garabajii, aflat acolo, alături de alți soliști, într-un turneu lirico-muzical eminescian.
Simbolic, dar eficient, școlarii români din Viena (și părinții lor) au trimis astfel un semn de frățietate colegilor lor din Rep. Moldova.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.