Un text de pr. prof. dr. Ioan Moga

Anul acesta, la 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, atenția pe opera și viața marelui sculptor e maximă. Atât în străinătate, cât și în România. În context bisericesc, abundă contribuțiile privind legătura lui Brâncuși cu credința ortodoxă, cu Biserica, cu practica liturgică: de la detaliile privind activitatea sa de cântăreț la strană sau de ipodiacon la București și la Paris, la citatele (e drept, nu foarte multe) privind relația sa cu Dumnezeu, până la informații despre creștinescul său sfârșit. La aceasta se adaugă ermineutici teologice privind valențe creștine ale operei sale. – Toate aceste contribuții sunt bune și necesare. Ele arată o relație firească între arta adevărată (în acest caz, modernă) și Biserică.

Întrebarea esențială pe care mi-am pus-o, după ce m-am reîntâlnit cu opera și personalitatea lui Brâncuși (la expoziția de la Neue Nationalgalerie din Berlin) este următoarea: ce înseamnă însă opera lui Brâncuși pentru felul de a înțelege arta în cadrul Bisericii. „A înțelege arta în cadrul Bisericii” – asta nu se referă doar la interpretări de tip punte între arta modernă și o viziune spiritual-teologică asupra lumii, asupra materiei. Biserica nu face doar un exercițiu de interpretare, ea este spațiu viu al frumosului, al artei puse în slujba dialogului cu Dumnezeu. Rămâne deci mereu nediscutat un nivel la fel de important: cum dai chip frumosului în context eclezial, după ce a existat un Brâncuși? Întrebarea s-ar putea pune la modul mai extins: cum ții cont, și în cadrul artei bisericești, de faptul că istoria artei are acum un Cézanne, un Jawlensky, un Brâncuși?

De teama împrumuturilor grăbite, care au abundat în sec. 18-19 în arta bisericească ortodoxă, și care au dus la ceea ce unii numesc o etapă decadentă (deoarece naturalistă) a iconografiei ecleziale – de teama acestor umbre din trecut, mulți refuză această întrebare. Ne e teamă de noi experimente de tip Tattarescu, într-un context schimbat. Avem, de asemenea, exemplul sintezei ambivalente dintre arta modernă și cea eclezială în Occident. Ar fi multe rânduri de scris în acest context, pentru că lucrurile nu pot fi tranșate din start, într-o perspectivă negativă (a se vedea exemplul pozitiv al bisericii Arca noetică din Alba Iulia). Dar nu ăsta e fondul problemei.

Pentru a rămâne la Brâncuși: dacă îi recunoaștem unanim, și din perspectiva Bisericii, valoarea operei și ne mândrim cu faptul că era ancorat în tradiția liturgică a Bisericii, asta ne obligă ca Biserică și la nivel de practică estetică. Cum vedem arta bisericească după Brâncuși?

Întrebarea nu are nimic reformator. Dacă arta lui Brâncuși înseamnă plămădirea materiei înspre esențial, înspre simplitatea originară, înspre caracterul ei epifanic, înspre claritatea abstractului nerupt de sens, ci plin de Sens etc., asta ar trebui să ne dea de gândit în felul în care abordăm tot ceea ce este estetic în Biserică. Din păcate, la teologie nu se fac cursuri de estetică. Însă fiecare preot face decizii estetice în practica sa pastorală: ele sunt bazate, de obicei, pe evlavii momentane și pe gusturi personale, ne-interogate și ne-verificate de experți în domeniu. Ele însă dau atmosfera unei biserici, contribuie mult la transmiterea sau blocarea caracterului epifanic al Liturghiei. Nu vorbim de marile decizii, avizate de experții Bisericii la nivel central (pictură și arhitectură bisericească), ci de lucrurile „cotidiene”, aflate la mâna fiecărui preot: vorbim de veștminte preoțești, de podoabele Bisericii, de tot ceea ce implică esteticul în viața liturgică a unei parohii.

O privire sinceră asupra practicilor estetice actuale la nivel parohial arată mai degrabă abundența unui pseudo-baroc neobizantin (deși și termenul de baroc este impropriu aici), decât dragostea pentru adevărul simplității și a autenticității estetice pe care îl descoperă operele lui Brâncuși. Un amestec impropriu de tradiții ecleziale greu de împăcat în același spațiu, fără a mai pune la socoteală noul val de produse bisericești „made in China“. Sau, și mai nou, afișele parohiale pline de icoane generate de inteligența artificială: aici avem de-a face deja cu devieri totale, încă deloc tematizate, lipsite de orice canonicitate eclezială. Discursul despre kitsch în Biserică a fost purtat cândva în anii 1990; apoi a mai fost articulat, pe alocuri de teologi precum Costion Nicolescu. Apoi s-a stins.

Ceea ce vedem la ora actuală – doar și la nivel de vestimentație liturgică – îl doare nu doar pe cel familiarizat cu autenticul artei bizantine, ci și pe cel adăpat, ca om al sec. 21, la exigențele artei moderne. Este o durere fără glas.

Anul Brâncuși 2026 ar putea fi folosit pentru a readuce și în Biserică discuția privind simplitatea în estetica vestimentar-liturgică. Cu un ochi la tradiția autentică bizantincă, cu altul la Brâncuși și alte acumulări artistice ale omului contemporan, trebuie să reînvățăm duhul simplității, al chenozei simbolice prin esențializare. Înapoi la simplitate! Simplitatea nu este, desigur, o valoare suficientă. Ea trebuie, la nivel estetic-eclezial, alăturată și altor criterii. Însă, în context actual, este primul pas spre mai mult autentic, spre viu, spre smerenia Duhului. Altfel, criteriul estetic pentru ceea ce este amintit la rugăciunea Amvonului „frumusețea casei tale“ rămâne unul profund relativ și subiectiv. Între Brâncuși și kitsch este o distanță atât de mare încât cele două realități nu pot fi compatibile. Îl serbăm pe Brâncuși, însă nu ne deranjează kitsch-ul.

Sâmbătă, 28 martie, copiii Școlii Parohiale care nu au plecat în vacanță, au participat timp de 3 ore, la un atelier intensiv de cateheză aplicată, dedicat drumului de la Florii la Învierea Domnului. Atelierul a cuprins elemente literare, artistice, de cateheză biblică, de interacțiune și manualitate, dar și o incursiune în lumea iconografiei Bisericii noastre.

Câteva impresii fotografice de la atelierul literar-artistic din cadrul Școlii Parohiale dedicat însemnătății mamelor pentru viața noastră.

Timp de 3 zile, între 29 și 31 martie 2026, la renumita Mănăstire benedictină Kremsmünster (întemeiată în anul 777) a fost organizată pentru prima dată, după modelul tradiționalei Academii estivale, o Academie de Paști, cu motto-ul: „Credință și înțelegere. Impulsuri pentru o cultură creștină a vieții”.

Tema principală a fost NĂDEJDEA creștină, tratată din diferite perspective: sursele primare creștine (Sf. Scriptură, Sf. Părinți), personalități și texte contemporane, provocări contemporane, situația Bisericilor în societatea secularizată.

Pr. prof. Ioan Moga a susținut, printre altele, și o conferință despre nădjedea creștină la Sf. Isaac Sirul și la Pr. Nicolae Steinhardt. Pentru cei peste 50 de participanți, descoperirea vieții și a Jurnalului fericirii ale pr. Nicolae Steinhardt a fost o adevărată revelație.

Cei 5 conferențiari care au susținut prelegeri și au intrat în mai multe reprize de dialog cu participanții au fost: episcopul romano-catolic de Linz, dr. Manfred Scheuer; superintendentul evanghelic dr. Gerold Lehner, prof. dr. Isabella Bruckner (Sant Anselmo, Roma), pr. prof. dr. Ioan Moga (Univ. Viena) și starețul mănăstirii, pr. dr. Bernhard Eckerstorfer (fost rector al Sant Anselmo).

https://www.stift-kremsmuenster.at/wissenschaft/osterakademie

Surse foto: wikipedia, ORF.

Fațada Bisericii și cele două turnuri-clopotniță se află într-un stadiu avansat de degradare. Biserica noastră datează din anul 1893 (cele două turnuri din 1904).

Renovarea lor se face de către firme specializate, în acord cu Monumentele Istorice Austriece, din fonduri proprii.

Șantierul a început: momentan se instealează schela de către firma Bukowina Gerüstbau.

Ultima renovare a fațadei – realizată deficitar – a avut loc în urmă cu 50 de ani.

Cont bancar:

Bank Austria
IBAN: AT32 1200 0100 0814 2019
BIC: BKAUATWW
„Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde Hl. Antonius Wien“ sau „Antonius Pfarre”

Zahlungsreferenz: Spende Kirchenfassade + numele persoanei / familiei

---

Die Fassade der Kirche sowie die beiden Glockentürme sind stark sanierungsbedürftig. Wir müssen dieses kostspielige Projekt in Angriff nehmen. Die letzte partielle Renovierung der Fassade liegt mehr als 50 Jahren zurück.

Die Sanierung wird von spezialisierten Firmen in Absprache mit dem Bundesdenkmalamt und gemäß dessen Bescheid, aus eigenen Mitteln, durchgeführt.

Die Bauarbeiten beginnen in Kürze. Derzeit stellt die Firma Bukowina Gerüstbau das Gerüst auf.

Wir bitten um Spenden, damit die Antonius-Kirche auch von außen in neuem Glanz erstrahlen kann.

Bankverbindung:

Bank Austria
IBAN: AT32 1200 0100 0814 2019
BIC: BKAUATWW
„Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde Hl. Antonius Wien“ oder „Antonius Pfarre”

Zahlungsreferenz: Spende Kirchenfassade + Name

Conferințele va avea loc pe platforma Zoom (ID: 858 9080 8055, parolă: mitropolia) și vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Mitropoliei Germaniei și pe platforma Doxologia.

Ca în fiecare an, în Duminica a 3a a Postului și de Înălțarea Sf. Cruci, enoriașii Bisericii noastre s-au putut închina la un mic fragment din lemnul Sf. Cruci, lăsat moștenire ca odor de mare preț de către măicuțele care au zidit Biserica acum peste 130 de ani. Crucii Tale ne închinăm Hristoase!

Ca și în anii precedenți, Protopopiatul Viena, Austria de Jos și Burgenland a organizat anul acesta de Duminica Sfintei Cruci un pelerinaj la măn. cisterciană Heiligenkreuz, la care au participat sute de credincioși. În cadrul slujbei Acatistului Sf. Cruci, toți cei prezenți au putut să se închine la lemnul Sfintei Cruci. Fotografii copyright: Alexandru Prepelita

De Ziua Internațională a Femeii (8 martie), toate doamnele prezente la Biserică au primit din partea Parohiei câte un buchețel de flori. Peste 180 de buchețele au devenit astfel simbolul dragostei și al prețuirii pentru mame, bunici, surori în credință.

Sursă foto: Ziarul Lumina

Vă invităm, în cadrul CATEHEZELOR dialogice de sâmbătă seara, la o întâlnire dedicată personalității spirituale și literare a Zoricăi Lațcu (maica Teodosia), una dintre cele mai profunde voci ale poeziei creștine românești din secolul XX.

Născută în 1917 și formată intelectual la Cluj, unde a studiat filologia clasică și literatura franceză, Zorica Lațcu s-a remarcat încă din tinerețe printr-o poezie de mare forță spirituală. Viața sa a fost marcată de o convertire radicală către viața monahală. În 1948 a intrat în mănăstire, primind numele Teodosia, dar regimul comunist i-a întrerupt drumul: mănăstirea Vladimirești a fost închisă, iar ea a fost arestată și a petrecut trei ani în detenție. În ciuda suferinței, a fragilității fizice și a încercărilor vieții, credința și iubirea ei pentru Hristos au devenit izvor de poezie și de lumină.

Poezia ei a fost redescoperită după 1990, mai ales prin evocările și recitările părintelui Teofil Părăian de la măăstirea Sâmbăta de Sus.

În ajun de 8 martie, vom citi și comenta împreună din poeziile acestei mari doamne a poeziei creștine românești.

Propunem enoriașilor Parohiei Sf. Antonie, pe lângă citirea zilnică din Psaltire (devenită tradiție pentru mulți creștini ortodocși în această perioadă) un PLAN de lectură a întregului NOU TESTAMENT, din 23 februarie (prima zi a Postului) până în Duminica Floriilor. Dat fiind faptul că Săptămâna Mare are propria logică și încărcătură de lecturi biblice, programul de lectură se încheie de Florii.

Este un plan ambițios, dar care ne centrează pe CUVÂNTUL lui Dumnezeu, Cuvântul Sfintei Scripturi, Cuvântul care dă viață. Deci: mai puțin consum de cuvinte deșarte, cuvinte trecătoare, și mai multă hrană de Cuvânt viu.

Cei interesați găsesc printat planul de lectură la Biserica Sf. Antonie.

Și, pentru TINERI, sau persoane fără timp:

Grupul Nectarie Protopsaltul a fost prezent pentru două zile la Viena, cântând la Vecernia, Utrenia și Liturghia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, precum și la Vecernia Iertării, prima slujbă a Postului Mare. Au participat șase membri ai grupului: diac. Sabin Preda, Ion Minoiu, Gabriel Duca, Liviu Cruceru, Paul Alexandru Riglea, Rareș Bonciu.

După Vecernia de sâmbătă seara, la care a participat și pr. Marian Toșu (parohia Wiener Neustadt), diaconul Sabin Preda și dl. Ion Minoiu au purtat, timp de peste 2 ore, un dialog de neuitat despre muzica bisericească, legăturile ei cu teologia și cu spiritualitatea ortodoxă, dar și cu fundamentul biblic al credinței.

Interpretată cu multă smerenie, atentă la rostul și la ritmul de taină al slujbelor, cântarea oferită de cei 6 protopsalți în cele două zile de slujbă a crea o atmosferă de vigoare duhovnicească, cu care am intrat în Post, cu multă recunoștință și bucurie.