Atelier de Crăciun / Krippenwerkstatt

 

În ziua de 25 noiembrie la Parohia Sf. Antonie din Viena, s-a desfășurat un intensiv atelier de Crăciun, în cadrul căruia copii, părinți și bunici au confecționat câte o iesle de Crăciun.

Timp de peste 8 ore, 20 de copii si adulții însoțitori au încercat să dea chip, prin mâinile și imaginația lor, Evangheliei de la Matei unde se spune că magii de la Răsărit  „au intrat în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui” (Matei 2, 11). Casa din Betleem, împreuă cu ieslea din grajd, au redevenit realitate miniaturală, vizualizând copiilor și atmosfera satelor de altădată. Pentru părinți a fost o ocazie unică de a redescoperi lumea copilăriei și de a lucra cu propriile mâini, alături de copii, la un obiect tradițional unic, care le va împodobi casa și în anii următori, în preajma Crăciunului.

Atelierul a fost coordonat de doamna preoteasa Patricia Moga, în colaborare cu doamna Erika Preiner din Burgenland – o austriacă atașată Ortodoxiei și Mănăstirii ortodoxe Acoperămânului Maicii Domnului din St. Andrä am Zicksee. La pregătirea minuțioasă a materialelor pentru atelier (tăiatul sutelor de sipci de lemn necesare etc.) a participat și părintele ierod. Bartolomeu, împreună cu alți călugări de la Mănăstire, cu binecuvântarea Părintelui stareț Paisie.

Le mulțumim tuturor pentru strădanie, bucuria de a fi împreună și timpul dăruit copiilor și nepoților!

Lasă un comentariu